Aceeasi zi, aceiasi noi ! Ne-am cunoscut.. Si atunci a fost prima data cand i-am simtit atingerea. A fost prima data cand m-au trecut cu adevarat fiori, a fost prima data cand nu mi-as fi dorit sa plec de langa cineva.. Ii stiam numele.. si atat, dar cred ca ma indragosteam ..
Ne certasem, iar el .. plecase. Mi-am zis ca nu are de ce sa-mi para rau. Ma durea, dar nu aveam prea multe amintiri cu EL incat sa-mi fie greu sa il uit. Si am incercat sa uit de el.. Reusisem. Pana intr-o zi cand mi-am zis: dar, EL.. cum mai e ? ..
Vorbeam.. Era primavara. El se juca, eu incepeam sa tin la el din ce in ce mai mult. Imi aduc aminte ca vorbeam numai de el, iar singurul lucru pe care il vroiam cu adevarat era sa il am langa mine.
Aprilie ? Nu! Mai. Il iubeam. De atunci nimeni si nimic nu m-a mai putut face sa renunt la el.
Era vara si el era cu mine. Nu am putut sa-i spun atunci cat il iubesc, nu am putut sa ii zic nimic in fata. Au mai urmat zile in care era doar cu mine, doar pentru mine, sau poate asta imi doream sa cred.. Nu era de ajuns. Vroiam sa il am mereu pentru mine. Cateva zile nu imi erau de ajuns. Si incepusem sa-mi doresc sa stau inchisa in casa in permanenta, sa ma gandesc ce face, daca ii e bine, daca isi mai aduce aminte de mine.
Vara?.. A fost groaznica ! Insa din vara aia am incredere in el. Incredere oarba.
Toamna. 17 ani. El? Nu era langa mine. Si asta era tot ce-mi doream. Cadouri? Nu. EL ! ATAT ! Cautam altceva, orice altceva care sa ma faca sa nu ma mai gandesc la el. Gasisem, dar.. nu era EL, nu avea nimeni acel ceva special pe care il are doar EL ! Si .. am incetat. El era totul si nu mai aveam nevoie de nimic.
In prezent.. Este aici. Si.. imi e frica sa nu il pierd. Nu am cum sa renunt la el. Nu as face-o pentru nimeni si nimic. Il iubesc si stie ca nu mint cand ii zic asta. Stie ca simt cu adevarat ce ii spun. Stie ca inseamna mult pentru mine.
Te iubesc, tontulici ! Nu pleca ! :(
